Crucea lui Hristos sau în robia firii

​Există astăzi o durere mare în poporul lui Dumnezeu, o rană provocată de o învățătură strâmbă. Li se spune celor care trăiesc lângă parteneri neschimbați: „Aceasta este crucea ta, rabdă și taci, căci trebuie să fii supus”. Dar aceasta este o răstălmăcire a scripturii care face din Dumnezeu un complice la suferință, iar din amvon o sursă de putere greșită.

​Crucea vine din lume, nu din legământ. ​Trebuie să privim cu atenție la Modelul nostru: Domnul Isus nu și-a dus crucea „parteneră”. El nu a fost lovit de cei din casa Lui, de cei care îl iubeau cu adevărat. Domnul a dus crucea lumii. Crucea a însemnat ura celor care nu îl cunoșteau pe Dumnezeu, batjocura celor din afară, bicele și cuiele prigonitorilor. Cei care îl cunoșteau pe Dumnezeu stăteau la picioarele crucii și plângeau.
​Prin urmare, dacă partenerul tău te chinuie, te umilește și te calcă în picioare, el nu este „crucea” ta trimisă de Dumnezeu, ci el se comportă ca „lumea” care L-a răstignit pe Isus. Să numești răutatea unui partener nenăscut din nou drept „cruce” este o fățărnicie care jignește jertfa Domnului.
​
​Din păcate, vedem astăzi extreme dureroase care distrug casa. ​Frați care sclăvesc femeia. Sunt bărbați care înțeleg greșit „supunerea” și o transformă în sclavie. Ei cred că autoritatea înseamnă să poruncești, să umilești și să zdrobești voința soției. Aceasta nu este ordinea lui Dumnezeu, ci o tiranie care nu are nimic de-a face cu Duhul Sfânt.
​Surori care profită de dragoste. La polul opus, sunt soții care profită de bunătatea soțului, nu le mai tace gura și cred că dragostea înseamnă ca el să accepte orice moft sau lipsă de respect.
​Dar dragostea creștină nu este un cec în alb pentru a face orice cu celălalt. Dragostea nu înseamnă să lași partenerul să facă ce vrea, ci înseamnă să-l ajuți să fie sfânt. A ajuta să fie sfânt, înseamnă să nu îl împiedici. Dragostea nu este în a face cu soțul orice și nu este în a face cu soția orice.
​Biblia spune, supunerea este „în Domnul”. Dumnezeu este autoritatea supremă. Apostolii au spus clar: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”. Dacă un soț trăiește în păcat sau în abuz, el nu mai reprezintă autoritatea lui Dumnezeu.
​Supunerea nu este sclavie. Soțul este chemat să fie capul familiei, adică cel care ocrotește și care își dă viața pentru soție, așa cum a făcut Hristos.
​Mijlocitorul, nu tiranul. Soțul trebuie să fie mijlocitorul casei. Când el va aduce binecuvântarea, soția va avea cui să fie supusă cu bucurie.

​Cea mai mare vină o poartă însă cei care vin în aceste familii și spun cu ușurință: „Tu ești crucea celuilalt” sau „Ia-ți crucea și taci”. O vină grea îi așteaptă la poarta veșniciei pe cei care au permis ca aceste vieți neschimbate și nenăscute din nou să fie botezate și să primească un loc biblic în adunare, deși ei trăiesc în firea pământească.
​Ei sunt adevărații vinovați. Ei au pus pecetea de „creștin” pe un comportament drăcesc și au legitimat un rol biblic pentru cineva care nu are viața trăită cu Dumnezeu. Acești lideri sau sfătuitori au deschis ușa prigoanei chiar în interiorul familiei. Nu uitați, cine încurajează un tiran să stăpânească sau o soție guralivă să manipuleze, numind asta „rânduială”, va da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru fiecare suflet zdrobit sub această falsă cruce.
​Crucea este un dar pentru a birui lumea, nu o pedeapsă pentru a fi călcat în picioare de cineva care refuză să se dezbrace de sine.
Diana G. U.